Ziua internaţională a drepturilor omului este marcată în fiecare an la 10 decembrie, data la care Adunarea Generală a ONU a adoptat, în 1948, Declaraţia Universală a Drepturilor Omului – un document de referinţă care proclamă drepturile inalienabile de care beneficiază toţi oamenii, în mod firesc, indiferent de rasă, culoare, religie, sex, limbă, opinie politică sau de altă natură, naţionalitate sau origine, proprietate sau alt statut.
Disponibil în peste 500 de limbi, documentul este cel mai tradus din întreaga lume.
Pe fondul evenimentelor prilejuite de aniversarea a 30 de ani de la adoptarea Convenţiei pentru Drepturilor Copilului, la 20 noiembrie 1989, planul ONU include valorificarea energiei acumulate şi punerea în lumină a rolului de lideri al tinerilor în mişcările colective, ca o sursă de inspiraţie pentru un viitor mai bun.
Odată cu apelul universal la implicare „Apără drepturile omului”, alegerea temei din 2019 are ca scop celebrarea potenţialului tinerilor ca agenţi de schimbare, amplificarea vocilor lor şi angajarea unei largi audienţe în promovarea şi protecţia drepturilor omului.
Campania, coordonată de Oficiul Înaltului Comisar ONU pentru Drepturile Omului, este proiectată să încurajeze şi să expună modul în care tinerii din întreaga lume apără drepturile şi se poziţionează împotriva rasismului, discursului instigator la ură, hărţuirii, discriminării şi schimbărilor climatice, între altele. Drepturile omului se află în centrul Obiectivelor de dezvoltare ale mileniului (ODM), având în vedere că în absenţa demnităţii umane nu putem promova dezvoltarea durabilă, mai evidenţiază site-ul ONU.