Disidentul rus Alexei Navalnîi, Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi militanta suedeză pentru schimbările climatice Greta Thunberg se numără printre cei nominalizaţi la Premiul Nobel pentru Pace din acest an, toţi susţinuţi de parlamentari norvegieni care au experienţă în alegerea câştigătorului.
Greta Thunberg, adolescenta suedeză care militează pentru climă şi care a devenit cunoscută pe plan internaţional după ce a demarat o grevă şcolară în faţa parlamentului suedez în august 2018, a împlinit 18 ani chiar zilele trecute.
Thunberg a fost numită drept unul dintre „cei mai importanţi purtători de cuvânt în lupta împotriva crizei climatice”, grupul de sprijin pe care l-a co-fondat, Fridays for Future, primind şi el aprobarea.
Din 2018, Thunberg a primit două nominalizări consecutive la Premiul Nobel pentru Pace, a fost recompensată cu alte premii şi distincţii şi a luat cuvântul în faţa liderilor mondiali la diferite conferinţe şi summit-uri.
Comitetul Nobel norvegian, care decide cine câştigă premiul, nu comentează cu privire la nominalizări, păstrând secrete timp de 50 de ani numele celor care nominalizează şi pe ale nominalizaţilor care nu au primit premiul. Dar cei care propun candidaţii pot alege să-şi dezvăluie nominalizările.
Potrivit unui sondaj Reuters realizat în rândul parlamentarilor norvegieni, printre candidaţi se numără Thunberg, Navalnîi, OMS şi programul său COVAX pentru a asigura accesul echitabil la vaccinurile COVID-19 pentru ţările sărace.
Navalnîi, propus de academicieni ruşi, a fost nominalizat pentru „eforturile sale pentru o democratizare paşnică a Rusiei” de către fostul ministru norvegian Ola Elvestuen.
Lupta împotriva COVID-19 este în prim-plan, incluzând o nominalizare pentru Alianţa Globală pentru Vaccinuri şi Imunizare (GAVI).
Laureatul 2021 va fi anunţat în octombrie. În 2020, premiul a fost acordat Programului Alimentar Mondial.